Comunicarea a fost definită de-a lungul timpului în nenumărate feluri; de fapt, în cercetările de comunicare de astăzi, un subiect defineşte ceea ce este comunicarea. O vedere de ansamblu arată comunicarea ivindu-se atunci când un organism răspunde unui stimul care este la un anumit nivel, simbolic. Limbajul poate fi determinat ca fiind un sistem de comunicare prin semnale, în cadrul unei limbi sau în afara ei. În privinţa naturii limbajului, doctrinele cele mai rezistente au fost cele care, după modelul lui Aristotel, au văzut în limbaj un instrument de comunicare menit să informeze asupra stărilor lumii.
Ca vorbitori ai unei limbi suntem în acelaşi timp “producători” şi “consumatori” ai acesteia. Într-un sens, acesta este şi cazul codului vestimentar, “limbajul” vestimentaţiei: ne îmbrăcăm într-un anumit fel şi astfel trimitem mesaje către alţii; percepem cum alţii sunt îmbrăcaţi şi astfel primim mesaje de la ei. Dar nu există nici o diferenţă: nu suntem noi cei care producem semnele. Folosim semne prefabricate şi chiar când le producem noi înşine tindem să urmăm un model prestabilit. Ca rezultat, codul vestimentar nu se schimbă în aceeaşi măsură ca limbajul propriu-zis. Limbajele naturale evoluează, iar evoluţia lor nu poate fi controlată. Codul vestimentar, pe de altă parte nu evoluează. Se schimbă. Se schimbă în fiecare an prin decizii unilaterale ale unui mic grup de experţi format din designeri, manufacturieri, editori ai revistelor de modă, “grupul modei”, aşa cum îl numea Roland Barthes. Şi se schimbă nu numai în conţinut dar şi în înţeles. Un obiect vestimentar care anul trecut era “casual”, anul acesta ar putea fi “out of fashion”. La fel, unul care anul trecut era “romantic”, anul acesta ar putea fi “matur”. Moda şi vestimentaţia sunt acceptate ca forme ale limbajului nonverbal, nu implică cuvinte scrise sau vorbite.
Îmbrăcămintea, în măsura în care este rezultatul unei alegeri personale, ogindeşte personalitatea individului, este un fel de extensie a eului şi, în acest context, comunică informaţii despre acesta. Ea poate afecta chiar comportamentul nostru general sau al celor din jur. Îmbrăcămintea se poate folosi pentru a crea un rol. Aceasta poate marca statutul social real sau pretins. Ca regulă generală, ţinuta conservatoare şi protocolară în stil occidental nu ridică probleme nicăieri în lume. Ţinuta de afaceri standard, este practic obligatorie şi în mediile de afaceri din Europa Occidentală şi S.U.A. În cultura asiatică, în particular, în China şi Japonia, costumul şi cravata sunt austere şi de culoare închisă. În unele ţări islamice, bărbaţilor le este interzis să poarte pantaloni scurţi. Pe plajele Libanului, destule femei din lumea arabă intră şi în mare fără să se dezbrace.
Comunicarea prin ceea ce se numeste moda este la fel de vasta si complexa ca insasi definitia si conceptul de moda. Trebuie intelesi toti parametrii in functie de cultura sau de deschiderea la care ne raportam. Altfel riscam sa ne formam idei si pareri preconcepute despre ceea ce s-a dorit sa ni se comunice.
